Noi inceputuri...

     A trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic, dar am asteptat sa vad cum se misca lucrurile din viata mea, ce intorsatura se gandesc sa ia si se pare ca nu s-a schimbat mai nimic, inafara faptului ca am calcat pe pragul noului an cu bine, intampinand toate peripetiile ce au sa urmeze impreuna cu familia mea si cativa prieteni apropiati noua, intr-un cadru linistit. 

     Nu as putea spune ca am planuri pentru acest nou capitol din viata mea. Vreau doar sa traiesc prezentul asa cum este el si asa, voi stii cum trebuie sa actionez si ce trebuie sa fac cu privire la fiecare mic detaliu ce o sa intervina...

     Bine-nteles ca fiecare persoana cu care am vorbit pana acum are ceva in minte, macar o schita, dar eu raman blocata, rezumandu-ma si bucurandu-ma de ideile minunate care pot iesi din mintea unei creaturi iesite din aceeasi mana ca fiecare alta fiinta sau lucru, dar cu o insemnatate mai mare.

     Incerc sa ies din ceata pe care o vad acum inaintea ochilor, incerc sa aprind o lumina in tot acest intuneric, incerc sa nu raman constanta, sa fac ceva, sa ies la suprafata sau cel putin sa incerc sa raman pe o linie de plutire. :) Nu-mi doresc deocamdata nimic mai mult, decat sa vad ca toate lucrurile din jurul meu progreseaza si ajuta la o lume mai buna si toate ideile din mintea voastra sa iasa la lumina, sa devina niste realizari de succes...

     Stand, urmarind si privind toamna aurie si rece ce se scurge, fiecare frunza care zboara, constientizand ca nu va mai fi niciodata in acelasi loc sau forma, ma gandesc cat de mult o sa-mi lipseasca acest peisaj, care pleaca, vine, dar niciodata nu ramane. 
     Ma gandesc oare, daca mi-ar simti si mie cineva lipsa, macar o frantura de om, la fel cum simtim si noi lipsa ploilor dese si line de toamna care formeaza cantecul imbietor, linistit si apetisant al serii, care mangaie somnul si unge visele cu stropi reci... 
     Oare las si eu in urma mea cum lasa toamna, culori de frunze, aruncate de vant in drum, dand fiecaruia un zambet pe fata, constientizand ca este martor unui tablou unic? 
     Raman si eu in mintea cuiva, cum ramane fiorul vantului calator prin parul fin si catifelat a unei vieti ce incearca sa atinga infinitul?...
     Las eu oare o amintire curata si limpede ca a unei dimineti tarzii, impletite cu ceata fumurie si muntii ce se-agata de cerul tainic, uitand sa lase loc si soarelui?
     Lasam noi in urma noastra clipe, portrete, amintiri de neuitat? Lasam noi ceva in urma noastra, sau ramanem un vuiet trecator care pleaca din vietile altora? Suntem noi o toamna placuta pentru cei din jur, sau... Sau mai bine nu incercam sa fim ceva si ne intoarcem la visele noastre imbibate in fum si praf...

     Nici nu stiu cum sa incep sa-mi scriu gandurile, nici nu stiu cum sa le enumar, nici nu stiu cum sa le exprim, nici nu stiu cum sa le pronunt, stiu doar ca le am si se lupta din greu sa iasa afara, sa nu mai fie blocate intr-o minte facuta praf de regrete.
     Bine-nteles ca ma lupt din greu sa fiu persoana careia nu-i pasa si nu se gandeste la consecinte, o persoana pe care nu o intereseaza ce cred sau ce spun altii despre ea, dar pe cand sa cred ca pot deveni acea 'ea', ma pierd si ma scufund in pacate, greseli si ramuscari.